Filmul spune o poveste simplă trăită de toți copiii: cum să inventezi o lume imaginară pentru a evada din viața de zi cu zi încadrată de regulile impuse de părinți (și de întreaga societate din spatele lor). Cadrul medieval adaugă o notă istorică care caută să zgârie, în prima parte a filmului, imaginea idilica a prințesei.
Filmul exploatează opoziția (destul de ușoară) dintre natură și cultură. Lumea visată de mica prințesă este de fapt cea a pădurii amenințătoare, populată de creaturi înspăimântătoare la prima vedere, al cărei regat vegetal preia totul, de la zidurile castelului până la obiectele culturii cărora dorim să-l conformăm. Grafica susține această opoziție între rigiditatea geometrică a castelului și fluiditatea invazivă a animalelor și plantelor pădurii.
Povestea este așadar cea a descoperirii de către prințesă a valorii transgresiunii. Dar experiența este în cel mai bun caz o mică înțepătură, personajul revenind în cercul familiei, pentru a împărtăși pentru o clipă descoperirea sa. În acest proces, vom fi navigat răutăcios într-o lume de imagini clișee și am întrezărit posibilitatea reversului lor.
Înțelege povestea, tema, exprimă-ți sensibilitatea și exersează-ți gândirea critică.
Interesul Dark Dark Woods constă mai puțin în poveste decât în reflecțiile pe care ne permite să le conturăm despre valoarea iconică a imaginilor (imagini luate ca rezumat al reprezentărilor culturale).
Putem începe să discutăm despre noțiunea de stereotip și să identificăm toate cele folosite în film în legătură cu „poveștile prințeselor”.
În continuare, ar fi interesant să ne gândim la efectele imaginilor, așa cum este descris în partea filmului în care fetița este învățată să semene cu portretele din galeria de imagini. Putem extinde această discuție punând la îndoială istoria locului femeii în societate și în special diferențele dintre imaginea femeii transmisă de literatura de curte (care persistă în mare măsură în reprezentările contemporane) și realitățile sociale ale Evului Mediu clasic.
Un alt domeniu de discuție se referă la imaginea pădurii. Cum se opune vieții obișnuite a micuței prințese și de ce? Este pădurea și astăzi locul necunoscutului? Locul pădurii, ca loc al sălbăticiei și loc al vieții, merită și el o perspectivă istorică.
1-De ce micuța acceptă să facă toate activitățile care i se impun?
Un copil trebuie să facă ceea ce îi cer adulții... O prințesă are îndatoriri în ceea ce privește rangul ei, trebuie să se comporte într-un anumit fel, pe care trebuie să-l învețe...
2-De ce îi este frică de creaturile pădurii?
Sunt monștri: creaturi necunoscute care trăiesc în afara oamenilor. Ei provin din pădure, care e însăși un loc periculos.
3-De ce putem spune că lumea pădurii este opusă celei a castelului?
Pădurea este organică, sălbatică, dezordonată, liberă, în timp ce castelul este mineral, împărțit, reglementat, constrâns...
4-Care sunt toate elementele care arată că suntem într-o „poveste de prințesă”?
Castelul, costume medievale, picturi, servitori, activități convenționale (întreținere, broderie, muzică, literatură)...
5-Ce noutăți arată filmul despre prințese?
Viața lor a fost grea, au fost multe reguli de învățat. Nu erau neapărat mulțumiți de situația lor constrânsă. Erau ca niște prizonieri...
6-În castel, la ce sunt folosite portretele? Au o influență asupra vieții prințesei?
Ei sunt strămoșii prințesei. Ele sunt imaginea a ceea ce trebuie să devină, a modelelor pe care trebuie să le reproducă.
7-De ce se distrează atât de mult prințesa cu creaturile pădurii?
Ei o fac să experimenteze ceea ce nu poate face de obicei. Ei nu sunt supuși regulilor vieții la castel, încalcă aceste reguli. O scot din castel. Îi permit să-și folosească corpul liber.
8-Ce a învățat prințesa?
Că viața nu s-a limitat la regulile de a fi prințesă, că și părinții ei își pot dori să se distreze, că felul în care trebuie să ne comportăm în societate este ca o haină care ascunde ceea ce suntem cu adevărat...
Referințe
Despre istoria femeilor: *Istoria femeilor în Occident - volumul 2 Evul Mediu*, Georges Duby și Michelle Perrot, Christiane Klapisch-Zuber (r.) (Plon, 1990).
Despre istoria relației omului cu pădurea: *O poveste a pădurii*, de Martine Chalvet (Seuil, 2011).
Creat cu sprijinul Ministerului Educației Naționale din Franța și al CNC.
Vizionarea filmului cu familia, activități educative cu părinții acasă și cu profesorii la clasă.
